Only lies …

Totul e o minciuna in jur; fiecare privire care ti se ofera, fiecare cuvant, fiecare zambet …

Tindem la perfectiune, desi nu cunoastem acest cuvant atat de ravnit de fiecare in parte;

Cu cat te maturizezi mai mult, cu atat iti dai seama ca nu vei putea niciodata sa ajungi acolo unde vrei; ne dorim totul … pana in ultima clipa; si in momentul acela mai cerem inca un an din viata.

Oare vina care ma apasa va disparea vreodata? si regretul …? cand ma voi putea apropia de mormintele lor?

Cautam nemurirea, dar gasim efemerul! Cautam persoana potrivita, insa de cele mai multe ori o gasim pe cea nepotrivita, dar o acceptam asa pana totul se destrama … pana nu mai exista salvare. Cum poate un om sa se razvrateasca impotriva unei intregi umanitati si sa afirme lucruri ce par absurde? De ce nu acceptam absurdul ca normal si normalul ca o nebunie? De ce ni se ofera un tipar pe care trebuie sa-l urmam: implinire profesionala – implinire sentimentala. De ce nu tindem spre tiparul care ne face sa ne cunoastem pe noi insine? De ce nu suntem educati spre un alt nivel de implinire? De ce in fiecare zi urma un erou fals care ne spune ce este bine si ce este rau? De ce ne lasam manipulati de niste obsesivi de putere? De ce totul e o lupta pentru noi? De ce nu gandeste fiecare pentru el si nu pentru cel de alaturi?

De ce traiesc o minciuna?

Useless

Simt ca nu mi-am gasit adevarata pasiune .. acel ceva care ma face sa zambesc si acel motiv pentru ca sa ies din casa in fiecare zi si sa vin seara tarziu obosita … de tot. Viitorul meu este in ceata din aproape toate punctele de vedere: sentimental si profesional. Nu inteleg ideea nebuna de a te casatori inainte sa stii ce vei face in viata; nu inteleg dorinta nebuna de a avea un inel pe deget care sa simbolizeze ca apartii cuiva … nu inteleg numarul nebun de fete care poarta inel de logodna sau verigheta la 21 de ani; nici macar nu s-au maturizat si ele deja si-au planificat toata viata. Cred ca nu am sa inteleg niciodata gelozia mea pe ele … nu pentru ca poarta acel inel, ci pentru ca au pe cineva, iar eu simt ca nu voi apartine nimanui … ca am pierdut orice sansa de a avea pe cineva care sa ma iubeasca pentru ceea ce sunt, pentru cum ma comport si pentru conceptiile mele despre viata … simt ca pe zi ce trece eu imi pierd adevara iubire si asta ma face sa cred din ce in ce mai mult ca am pierdut tot fiindca nu vreau sa plec la Cluj.

Simt ca mie nu imi ramane nimic din bucuriile vietii; poate am uitat sa le iubesc sau cum sa le primesc in viata mea.

Astazi e o zi insorita, dar nu stiu cum sa ma bucur de ea …

Simt ca toata viata mea e un protest impotriva sentimentului absurd de iubire …

Tipatul noptii

Ma trezesc in mijlocul noptii gandindu-ma la tine; gandindu-ma ca nu te voi avea niciodata …

Intunericul ma pandeste la fiecare pas si gand; intunericul ma face sa ma razvratesc impotriva platitudinii care ne inconjoara, impotriva celor care nu isi gasesc adevarata pasiune si mantuire;

Intunericul ne raneste pe fiecare in parte, venind cu gandurile de peste zi care te macina la interior;

Intunericul nu te uita si nu te iarta …

sad …

Noua etapa de care spuneam anterior m-a dezamagit foarte tare … sunt mai singura decat in sesiune si in vacanta;

cand totul dispare …

Cand nimic nu mai este din ce-a fost odata …

Cand totul dispare de sub privirea ta si te simti neputincios in fata dezamagirilor pe care le traiesti in fiecare zi; te simti ca un inger doborit din zborul care te salva de nebunia si prostia care ne inconjoara;

Cand totul dispare de sub privirea si iti vine sa plangi dupa ceea ce a fost odata … cand simti ca nu mai poti continua drumul plin de piedici si parca drumul greu nu se mai termina.

Cand totul ti se fura de sub privirea ta si esti neputincios in fata viitorului si a trecutului. De ce purtam trecutul cu noi si ne face sa il purtam pe frunte?

revolta

De ce nu imi mai este mai usor pe zi ce trece? De ce nu dispare dezgustul pe care il simt fata de cei care se iubesc?

salvare

simt nevoia nebuna de a crede in ceva; simt nevoia sa apartin cuiva …

vreau sa cred in ceva care sa imi aline durerea pe care o simt si e tot mai puternica pe zi ce trece …

… vreau sa gasesc acel ceva care se ascunde de mine …

o pagina goala …

o pagina goala este viata mea …; atatea lipsuri incat nu stiu daca le voi putea umple vreodata sau daca mi le va umple vreodata cineva;

o pagina goala este povestea mea; nu am nimic de spus lumii pentru ca nu va intelege niciodata; nimeni nu intelege ce simt si cum ma simt aici; imi lipseste totul …. pentru ca nu am nimic;

am o poveste si nu o spun;

am o pagina goala pe care nu vreau sa o umplu pentru ca va exprima doar durere, tristete, speranta, zbucium, nazuinte, vise neimplinite si ura.

un chip si o poveste

Fiecare din noi ascunde o poveste, fie ea trista sau fericita. Fiecare poveste ascunde un chip, fie el trist sau fericit. De cele mai multe ori povestea inseala chipul si chipul inseala povestea; vom fi vreodata capabili sa intelegem un chip dupa propria poveste?

Fiecare din noi ascunde un chip si o poveste …., fie ele triste sau fericite; ma intreb daca acest ma reprezinta si imi spune propia poveste; ma intreb daca acest chip imi cunoaste propriul caracter; ma intreb daca voi putea cunoaste o persoana dupa propria poveste…. ma intreb de cele mai multe ori : “ce caut eu in chipul celorlalti? o poveste? un gand? o alinare? un cuvant?”

Fiecare din noi isi ascunde adevaratul chip si adevarata poveste; nimeni nu doreste sa fie vazut printr-o fereastra, sa fie cunoscut in asemenea mod; fiecare chip mentine un mister … ce uneori nu va iesi niciodata la suprafata. Pastram misterul sub chipul si zambetul noi si il purtam uneori in mormant odata cu trupul nostru. Poate fi acest mister sufletul de care se vorbeste atat? Unde incap atatea sufletele? sunt ele supuse efemeritatii sau eternitatii? e aceeasi iluzie cu dorinta omului de a ramane viu si dupa moarte? dorinta de a lasa ceva in urma: o carte, un gand, un zambet, un copil ….?

Ce se intampla cu esecurile noastre? ne face sa devenim mai puternici sau mai vulnerabili? Cum ne face sa devenim esec dupa esec? ne face mai puternici sau vulnerabili gandul ca nu putem avea nimic din ce ne dorim, ca nu atingem telurile pe care ni le-am propus, ca nu ne facem remarcati in lupta pentru supravietuire? Ce pot invata din ziua de astazi? ca am facut cea mai mare gresala? ca nu pot fi cine as vrea sa fiu? ca trupul imi oboseste din ce in ce mai mult si nu ma pot concentra? ca imi doresc atat de mult si nu pot avea? La sfarsitul fiecarei zilei raman cu acceasi intrebare “de ce unii au totul si eu nimic?”.

pietre pe inima …

inca nu pot sa las in urma regretele …

inca nu pot sa nu ma simt vinovata … as vrea sa stiu daca va disparea vreodata vina din mine; as vrea sa stiu daca timpul va sterge urmele si amintirile pe care le am inca proaspete … vreau sa sterg doar vina nu si amintirile … sa fie iar la fel …

inca nu pot uita … inca nu pot merge mai departe fara sa ma intreb de ce? de ce mie si de ce sa port eu vina?

vreau sa sterg totul cu buretele …