When it will be my story?

Ma priveste si nu spune nimic!

Confused …

Lonely …

Depressed …

Sad …

Tired of waiting something new in my life … I expect just a smile … nothing more … and then I can keep hoping, waiting, crying until someone will be mine … I expect my story!

 

Nostalgie de toamna

A venit toamna cu frunzele sale ruginii si cu ploile tacute, marunte si lungi.

Orasul amorteste … parcurile se golesc, pe strazi merg din ce in ce mai putini oameni, iar vremea posomorata afecteaza starea de spirit a tinerilor. Plantele si animalele, pana si omul se pregatesc de iarna friguroasa ce se apropie cu pasi repezi. Nu dupa mult timp inghetul ca acoperi ferestrele caselor si parbrizele masinilor … o usoara nostalgie acopera sufletul uman ce jeleste zilele toride de vara si energia pe care o dadea soarele puternic. Rand pe rand, zambetele din parc dispar, iar agitatia din fata Universitatii dispare odata cu vantul ager si neiertator care va acoperi orasul …

A venit iarasi toamna cu nostalgia si dezamagirile sale.

sad …

Noua etapa de care spuneam anterior m-a dezamagit foarte tare … sunt mai singura decat in sesiune si in vacanta;

Nothing …

nu stiu daca ma voi putea acomoda vreodata cu ei… simt ca locul meu nu e deloc aici; nu pot intelege felul in care gandesc si idealurile pe care le urmeaza.

Lumea ma dezamageste … poate ca si eu pe ea, dar dimineata nu mai este dimineata, iar seara si-a pierdut parfumul si linistea: au devenit zgomot si nimic mai mult: agitatie infernala, toate cuvintele si lucrurile si-au pierdut sensul si farmecul; sunt doar banalitati; nimeni nu mai vede adevarata lor valoare, nimeni nu mai pastreaza in suflet esentele primordiale, nimeni nu mai patrunde dincolo de materie si trup … oamenii sunt acum doar forme diafane a celor ce au fost mai demult fiinte umane.

Razboiul traieste in fiecare din noi. Ura fata de dusman ne urmareste si in somn. Lumea de afara nu ne mai lasa sa dormim … totul se rasfrange asupra constiintei ….

Ce ramane pana la urma din fiecare?doar regretul si intrebare “ce s-ar fi intamplat daca …?” ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi fost cele doua razboaie mondiale? ce s-ar fi intamplat daca omul nu ar mai fi orbit de setea pentru putere? ce s-ar fi intamplat daca nu mai exista Biblia? dupa ce Cuvinte si-ar mai fi format omul valorile care acum dispar din noi? omul ar crede daca s-ar demonstra ca Bilblia e doar o minciuna? s-ar narui o intreaga lume in jurul lui? … poate pentru societatea actuala nu ar mai conta …

Suntem doar niste straini. Doi oameni s-au iubit si acum nu se mai cunosc … poate ca niciodata nu s-au cunoscut … in fiecare zi vor trece unul pe langa altul, iar peste un timp privirile lor nici nu se vor mai intalni … apare altceva: alta lume, alta persoana, alte vise, alte perspective asupra lumii.

Retraim aceleasi vise … ne construim o lume proprie in care ne straduim sa credem …si o vedem a fi perfecta … numai ca suntem orbi. nu mai putem privi nici macar la doi metri in fata noastra …

Niciun sentiment nu mai poate simti corpul meu … doar scarba fata de toti si toate; m-am saturat de jocul stupid de a conduce lumea … e posibil ca un singur om sa hotarasca sa moara milioane de oameni … cu ce drept? pentru niste petrol care oricum o sa dispara in 20 de ani? lume nebuna!!!! oameni tampiti!!!

Intrebari fara raspuns

Stau inchisa in baracile friguroase si blestemate ale sufletului meu facand parte neputincioasa la destramarea viitorului atator mii de vise, stau mereu cu privirea atintita la lumea ce ma inconjoara si ma ingrozesc de ceea ce simt venind spre mine … ura, invidie, minciuna, tradare insotite de sageti otravite indreptate spre sufletul meu; incerc sa fug, sa ma acopar de varfurile lor ascutite, dar imi dau seama ca nu am unde a ma adaposti…, nici macar un trunchi mort de arbore … pustiul ma inghite cu durerea si suferita sa, cu dezamagirile si lacrimile sale; nu pot fugi, nu pot urma alta cale decat cea a singuratatii !!
In fata mea mi se arata visele cum sunt spulberate … inclusiv ale mele: dorintele, idealurile, aspiratiile ce odinioara faceau parte din gandurile si faptele zilnice sunt acum separate si duse de vantul fara final spre a fi distruse in intregime, sunt purtate pe cararile vidului si al golului si dispar … un vis cate un vis, un ideal cu cate un ideal … si sunt absorbite cu lacomie de acel intuneric cu o putere uriasa chiar sub privirile mele…;
Odata cu ele pierd o parte din mine pe care incerc din rasputeri sa o regasesc pentru a fi din nou un intreg …, dar nu se mai intorc. Ma pierd in intrebarile fara raspuns pe care doresc atat de mult sa le deslusesc, inot prin marea furioasa, topesc ceata deasa ce ma cuprinde , ma arunc in cautarea raspunsului dorit, dar totul nu e decat o vaga iluzie … raman mereu in acelasi loc de unde am plecat, simt aceleasi priviri pline de ura, iar la final imi ramane intrebarea unde e si pentru ce lupt? … pentru o copilarie de mult uitata si furata? pentru reinvierea acelor momente in care mi-au fost zdrobite visele?

Simt cum ceva ma apasa pe piept … simt cum o noua viata intra in mine si inima incepe sa bata … sangele curge prin vene si corpul mi se incalzeste. Deschid ochii … nu se vede nimic. Totul e negru si … fara viata. Deodata vad niste umbre … vad cum culorile se aduna si se formeaza curcubeul, picaturile cristaline se aduna si formeaza o ploaie calda de vara, razele soarelui se imprestie si se formeaza lumina, vantul adie usor si apar norii, apar plantele si animalele modelate de praf, … apare totul. Aud un glas suav, gingas, dar neputincios … striga … al cui o fi oare? Unde ma cheama? O fi sufletul meu care vrea sa se elibereze? … unde sa plece … sa-mi paraseasca trupul? Voi ramane rece si fara sentimente …, dar … nu … striga pentru a simti … Imi doresc foarte mult sa fac un pas … voi reusi? Sunt inca amortita … imi fac curaj si pasesc … ma doare, dar reusesc … Lumina m-a cuprins acum si ma sustine … parca m-as afla pe un nor deasupra pamantului pentru a controla sau … pentru a simti din plin libertatea?

Un trandafir proaspat inflorit apare in calea mea: misterios, trufas, seducator … ceva ma tine la distanta de el … or fi spinii sai? pentru o clipa am simtit ca m-am indentificat cu el desi par vulnerabila si inocenta, pot sa ma apar; am putere si pot invinge … vreau sa ating superbul trandafir, dar o picatura de sange se scurge din palma mea … am vrut sa-i fac rau si m-a orprit; orice vietate are dreptul sa se apere de dusmani.

Frumusetea si armonia domnesc in aceasta lume … unde ma aflu oare? acest taram pare perfect, este doar creat de imaginatia mea, de subconstient … nu exista perfectiunea … nu sunt nici in vis … unde m-a trimis sufletul? abia m-am renascut … totul e asa confuz; nu gasesc explicatie; am o alta viata altundeva …, dar unde? totul e pustiu … sunt singura … dorinta de a evada din realitatea cruda m-a adus aici … pare a fi un taram de basm, dar unde sunt ceilalti? nu vreau singuratate!

Intr-o clipa totul dispare … un decor infiorator isi face aparitia … norii grei si negri formeaza o furtuna … inocenta si puritatea dispar si se iveste sinistrul … intunericul ce provoaca la toti frica … culoarea mortii si a suferintei … este pretutindeni, chiar si in sufletele celorlalti; se vede aceasta tristete apasatoare pe chipul lor, dar nu au vointa sa schimbe nimic. Nu le-au mai ramas speranta? Unde este farama de soare ce-i tine in viata? … farama de lumina inca mai exista deasupra tuturor … luna inca mai lupta … de ce ei nu vor sa mai primeasca forta si speranta? zambetul s-a transformat in lacrimi amare sau sange; fericirea s-a transformat in ura;

Am ajuns acolo unde toti cauta acelasi lucru -> Materialitate. De ce nu-si mai hranesc sufletul cu dragoste? Unde a disparut acest sentiment? Cine a sters din oameni acest sentiment asa minunat? Voi afla vreodata? Deocamdata voi sta si voi privi cum lumea se autodistruge si eu nu vor sa schimbe ceva, se sinucid.

Incep sa strig … strig dupa ajutor, dar nimeni nu vrea sa ma auda chiar daca trec pe langa mine mii de oameni … striga si sufletul meu … striga la nesfarsit … glasul sau nu se stinge … ecoul sau se mai aude in univers … il aude fiecare om in parte, dar nu se uita inapoi … intorc privirea si merg mai departe nepasatori; inima lor nu mai simte nimic, a devenit o piatra care cu timpul se va sfarma; … glasul sufletului meu nu sa stins inca. Speranta nu pleaca din mine, Ma agat eu de dansa sau ma voi stinge din viata? … haosul ma va ucide incetul cu incetul … intunericul nu vrea sa existe suflete curate in imparatia sa; poate pe mine ma va invinge, … dar luna inca vegheaza si lupta; poate va si castiga … sufletul meu ii va acorda mereu sprijin … sprijin ce fiecare din noi avem nevoie.

Different

Gandea acum ca nu mai era aceeasi persoana de acum un an, nu mai gandea la fel, nu se mai imbraca la fel, nu se mai comporta la fel … Ea sr schimbase ,atat fizic, cat si psihic: ochii ei albastri ca marea aratau acum verdele frunzelor tinere, parul cu bucle era acum drept, tenul putin mai inchis arata acum raceala si indiferenta. Ii ura pe ceilalti sau asta credeau ei… spera la ceva mai bun decat i se oferise pana atunci. Spera doar sa fie lasata in pace fiindca nu facea parte din acea lume, nu se mai identifica cu ei, nu le mai intelegea mentalitatea, nu le mai usporta ocmportamentul si ceea ce detesta la ei era superficialitatea.

O noua zi in acelasi mediu era un chin pentru ea, erau aceleasi gesturi, priviri goale si fara rost intr-o lume aparent nula. Dupa o zi in care nu dorea sa iasa in evidenta, desi tocmai prin acest comportament se facea remarcata … .

din nou obosita … si plictisita; nu am ce sa fac, totul ma dezgusta, nimic nu ma mai intereseaza. Nici nu-mi doresc sa incep o noua relatie … ce-as putea sa invat? sa traiesc mai multe dezamagiri? mi-e de-ajuns prin ce-am trecut; vreau doar sa fiu lasata in pace; e asa greu? ei nu ma inteleg si nici eu nu-i inteleg … chiar nu imi pasa; nu vreau sa-mi pese; toti sunt niste prefacuti si oricum nu cred ca cineva nu are o masca purtata in fata celorlalti.

Credeam, crede-ma, in orice zambet, fugeam de tot sperand sa fug de orice urlet. Ajunge…nu my crede, nu e dulce, chiar daca privirea ei cu ea adduce. Si-ti trece prin minte cand dupa tine plange si spune k lacrimile sunt de sange. Se duce in pat, mintea ei se intoarce in timp, dupa tine fuge, printer buze spune “Iar te simt, nu mint”, nu crede, minte, nepasarea ta o face sa crede k simte, sunt doar simple cuvinte, nu te lasa dus de val, spune-I k viata merge inainte. Tine minte k lacrima de Adevar e rece, la fel k si timpul kre greu my trece si-mi trece prin kp un fin Adevar si minciuna, ea, eu, el, tu, noi si o viata impreuna.

Te vad plangand dar nu stii de ce plangi…nu te doare, dar pe mine in brate ma strangi, te ridici si lumina-ncet o stingi, ma ridic, vrand sa te las sa dormi, dar tu in pat ma impingi, imi zici k ti-ai adus aminte si ca vrei sa stam impreuna,e doar un moment de melancolie, ca un strat de bruma trecator si au trecut multe luni din acel moment. M-ai sunat dar eu la tine nu am fost atent, acum ceea ce exprim eu in rime, tu exprimi in lacrimi varsate, asculti o melodie si te lasi usor pe spate…in acelasi pat plin de pacate. Pe de alta parte, uneori mi-ai fost inger si am ascultat, dar atzele s-au rupt, scuturi s-au lasat si de acum incolo cand pe obrazul rece va cadea acel ceva, vreau sa stii ca aia e LACRIMA DE ADEVAR care trebuia sa cada atunci candva (atunci candva)

Impins de ura am cedat si s-a-ntamplat ca de cele mai multe ori sa fiu eu cel vinovat, am incercat sa fac ceva ce am crezut ca e bine, eu am crezut in tine insa nu a fost ca–n filme, am gresit si stiu ca sunt un simplu calator in concursul numit “Viata” care-i fara-nvingator si cand mor vreau sa-mi scrie pe mormant “N-am cedat, n-am fost las, n-am fost drac, dar nici sfant” si cand cant un singur gand imi trece prin minte: “Oare cineva o sa auda aceste cuvinte?” si impacat cu mine, singur, scriu sa-nnec foaia cu versuri…pana nu e prea tarziu. Imi recunosc vina, insa nu cedez si vezi, speranta moare ultima, doar atunci cand crezi, caci lacrima de pe obrazul meu e inca vie. Nu plec nici de-al dracu’, ce-o fi sa fie.

Ingerul noptii

Sunt sufletul unui inger in care nu a patruns aproape nimeni … suflet ascuns si nevazut …, dar suflet care va veghea vesnic asupra celorlalti ingeri ai noptii … pentru ca ei exista … asa cum exist si eu … suflet care inca nu este incuiat precum aripile mele … aahhh! … furia e prea stransa, ranile ma dor, … bucati din aripile mele cad pe jos ucise … una cate una … sangele imi coloreaza resturile de aripi transformandu-le intr-un camp de lupta plin cu sangele soldatilor sai … Nu vezi sangele scurs din trupul meu? De ce nu-ti intorci privirea pentru o clipa si la mine? … m-ai prefacut intr-unul din ei …. ii vezi aproape de tine cum sufera si treci indiferent … ranesti … apoi condamni … iti condamni propriul sange … sau te condamni singur … sau vrei sa te urmam hipnotizati in desertul pe care il conduci singur … nu ai sa intelegi niciodata ceea ce vad sau ceea ce simt … dincolo de un perete … dincolo de masti … dincolo de chipurile lor …; vad cum sunt incoltita de voi si nu pot sa ma intalt pentru ca tu … cu propriile tale maini m-ai legat de aceasta lume pe care tu o crezi ideala pentru mine …

Sunt ingerul noptii proscris … sunt ingerul cu o masca de nepatruns … sunt o masca a propriei mele persoane … sunt un inger caruia nu-i place ce vede sub acea masca, dar totusi e o parte din mine care nu pot sa o reneg … sunt ingerul care joaca un rol perfect in viata normala si nu sunt multi care isi dau seama de acest lucru … sunt ingerul intunecat si luminat in acelasi timp … sunt ingerul ce calca uneori pe urmele lui … prefer sa mor decat sa devin ce vrea dansul …

Shattered dreams

Under the rain of stars I have stopped dreaming … I have stopped believing in me and us.I have stopped feeding the last hope, that of your being next to me. All my dreams have been shattered from the moment I haven’t felt your love.
I have stopped counting the stars in the sky from the moment it began raining … from the moment my soul crushed into thousands of pieces that are flooding the entire Universe now.
I have ceased believing in us because you have stolen my dreams and now you don’t want to give them back to me. My heart has stopped beating since you refused it and you hurt it. I ceased bealieving in life and in all that surrounds me, including the objects without soul. They continue to look at me with the same pity and disgrace everyday; the clothes are fixing me with the same compassionate eyes begging me to stop having trust in this harmful world and to grant much more attention to the vacuum which surrounds me at this moment … and I am waking up … as usual I accomplish something beautiful for me … I find myself in the dark room which entreats me to light with some rays of light and drops of love, with the same old furniture sick of life, with the same window through which no can ray find its place, in the same bed always empty. I have dreamed so many times that I was flying over the world and I was feeling a piece of liberty, so many times have my wings been hit and I was compelled to come again from where I left … it is a way full of setbacks, full of disappointments and broken glass under my bare feet.
How could I give colour to my life when everything is so confusing? How could I hope again when I am feeling so empty inside and so tired outside?
How couldn’t I hide and close into myself when my body dies slowly? … my eyes become gloomy without colour, my hair changes to black from the light brown I used to have few months ago; my hands don’t have the same power to face the seasons anymore, my skin becomes rought and my body withers day by day … I have stopped breathing … it is the end which has followed all my life, it is the mystery that didn’t let me live; it is the sensation that I can’t kill with my own hands and powers … it is the sensation of life and broken feelings … it is the fear of solitude and oblivion.